Vând 3009 mp teren pădure intravilan, la șosea, situat la 3 km distanță de Domeniul schiabil Transalpina, zona Puru. Este situat pe partea stângă a șoselei, când vii dinspre Voineasa către Obârșia Lotrului. Ca reper vizual din mașină, sunt două plăcuțe din tablă maro scrise cu galben, puse de mine pe brazi. Coordonate: 45 25'03" N 23 44'12" E. Deschidere: 14,79 metri la șosea și 44,33 metri în partea opusă (în deal, terenul urcă ușor); 96,56 de metri pe latura dreaptă (cum privești în deal) și 106,93 de metri pe latura stângă. Latura stângă marginea stângă a terenului urmează limita pârâiașului care curge acolo (limita cu vecinul din stânga e un pârâiaș). Ideal pentru casă de vacanță, camping, pensiune, hotel, benzinărie, fiind la 3 km de pârtia de ski. Curent electric este chiar la șosea, apă este chiar la marginea terenului (pârâul), scurgerea pârâului către lacul Vidra fiind amenajată pe sub șosea de cei de la Drumuri județene. Extrasul de Carte Funciară si toate actele sunt în regulă, a fost eliberat anul trecut când un cumpărător a fost interesat dar nu a primit împrumutul de la bancă. Terenul se află într-o zonă în continuă dezvoltare turistică, cu un flux constant de turiști pe tot parcursul anului, aproape de pârtia de schi și de atracțiile montane ale zonei Voineasa, ceea ce îl face o oportunitate excelentă pentru investiții imobiliare. Eu cu soția suntem unici proprietari, nu suntem agenție imobiliară, avem terenul de 20 de ani. Preț: 30 euro mp, negociabil.